Te astept zi de zi, intr-o toamna tarzie, sperand ca vei veni... Stiu ca uneori voi astepta singura pe aceeasi banca pustie, in acelasi parc pustiu si rece... Dar inca mai astept, tot mai astept... Simt uneori cum gandurile negre imi invadeaza mintea si sufletul. Stiu ca nu are rost sa le dau atentie, stiu ca nu trebuie sa le permit sa-mi domine sentimentele, dar simt ca nu am ce face.... Si incerc sa nu-mi irosesc energia incercand sa ma impotrivesc inutil, desi tocmai aceasta lipsa de impotrivire ma lasa fara energie.. Te astept ore intregi... vazand cum banca ramane pustie si rece... Privesc caderea lina a frunzelor uscate pe pamantul reavan, pe aleile umede, pe banca, chiar pe propriile-mi brate, pe haine si in par... Nu are rost sa le inlatur, stiu ca in locul lor vor cadea altele si altele, iar si iar... Te astept... Inca te astept... Voi pleca, poate, cand seara va incepe sa se lase pe nesimtite peste fire, pentru a reveni mereu pe aceeasi banca pustie, din acelasi parc pustiu, zi de zi, iar si iar...